Intr-o vreme ma nedumerea faptul ca multe persoane cu care intru in contact in mediul de afaceri se pisicesc atunci cand vine vorba de discutii financiare. „Iti trimit facturica”… „O sa va intre banutii…”. Ba mai rau, un furnizor de servicii mi-a promis ca-mi aloca „doi omuleti” pentru proiectul in curs. Ma intrebam: E jenant sa discuti afaceri? E ceva nefiresc ca ii tai cuiva o factura pentru un serviciu pe care i l-ai facut, la un pret stabilit de comun acord? De ce simtim nevoia sa indulcim tonul in mod infantil? Oare in curand o sa spunem „chitantuca”, „proformica”, „swiftuletul”, „discountelul” doar ca sa parem mai simpatici pe timp de criza?
Asta imi aduce aminte de calatoria unei cunostinte in Republica Moldova, unde receptionera de la hotel i-a spus „Dati-mi carticica de credit”. Pe de alta parte, ma intreb de ce un talhar care te ameninta cu pistolul nu urla: „Banutii sau vietuca!!!”
De fapt, exista o explicatie. Acum cateva saptamani am participat la un curs foarte interesant numit The Wealthy Mind, bazat pe principii de NLP, care urmarea sa descopere ce relatii au participantii cu banii, ce credinte limitative ii impiedica sa fie wealthy si cum le pot depasi.
Insiruirea celor mai frecvente credinte limitative legate de bani ocupa o pagina A4 pe 2 coloane. Cand ne-am apucat cu totii sa le bifam pe cele pe care le recunosteam in noi insine, ne-am luat cu mainile de par. Se auzeau palme date peste frunte, oftaturi si exclamatii „Asa-mi zicea tata cand aveam 5 ani!” sau „Numai asta mi-a zis mama toata copilaria mea!”.
Printre cele mai comune: „Banul e ochiului dracului”, „Mai bine sarac si cinstit”, „Banul e facut sa circule”, „Banii nu cresc in copaci”, „E nasol sa vorbesti despre bani”. Oamenii cara efectiv dupa ei aceste credinte si apoi se mira ca le scapa banii printre degete, ca primesc mereu tepe sau ca nu reusesc sa puna niciun ban deoparte. Cat despre neplacerea de a vorbi despre acest subiect… sesizati legatura cu ce povesteam la inceputul articolului? Daca ti se pare incomod sa vorbesti despre bani (da, mai ales sa ii ceri pe cei pe care ii ai de primit), normal ca vrei sa indulcesti subiectul sau sa te disociezi de ei si le zici „banuti”.
Ma fascineaza legatura dintre credintele neconstientizate pe care le purtam in noi si comportamentul nostru si mai ales faptul ca de cele mai multe ori nu sesizam aceasta legatura si ne tot intrebam de ce nu ne ies lucrurile asa cum dorim. Dam vina pe ghinion, pe ceilalti, pe circumstantele exterioare si cand colo noi suntem marul cel frumos cu vierme in el.
Partea si mai proasta e ca si aceste credinte se bazeaza pe altele, si mai adanc ascunse, gen „Nu merit sa primesc nimic” sau „Nu ma descurc pentru ca sunt prost” sau „Mie nimic nu-mi iese niciodata”, care si ele la randul lor… ati inteles ideea. Mai adaugam la asta si faptul (dovedit stiintific, vorba aia), ca pana la 7 ani suntem deja indoctrinati cu majoritatea credintelor (bune sau rele) care apoi ne ghideaza toata viata de adult ca sa avem tabloul (aproape) complet al dezastrului sau, dimpotriva, al succesului.
Se poate scapa de credintele nefaste care zangane in urma noastra precum cutiile de conserve agatate de bara masinii? Cu siguranta da, insa e al naibii de mult de „sapat” dupa ele. Pana una-alta, va rog repetati dupa mine: FAC-TU-RA! BA-NII! Asa, vedeti ca se poate?
Teambuilding cu piticii 