Mess-enger, what a mess

Astazi, de 1 iunie, vreau sa declar oficial: daca il voi prinde vreodata pe viitorul meu copil ca scrie ca in exemplul de mai jos, il trimit la munca campului pana-i ies emoticoanele din cap. Si asta, din  dragoste pentru el/ea.

Nu vreau sa ma gandesc ca as putea sa ma chinui 9 luni cu o sarcina si apoi vreo 14 ani de zile ca sa-mi cresc si educ copilul, pentru ca intr-o zi sa intre intr-o gasca de mini-pitipoance, sa-si faca profil pe facebook sau hi5 si sa ajunga sa scrie asa. Si nu e vorba de scrisul in sine. Ma inspaimanta ce se ascunde in spatele cuvintelor stalcite si a caligrafiei de retard mintal: valorile personale ale acestei fetite, ce considera ea ca e important in viata, ce preocupari are. Intelectul ei e deja alterat ca o bucata de telemea care a facut mucegai in frigider. 

In loc sa dam copiilor eternele si nesanatoasele dulciuri de 1 iunie ca sa-i sarbatorim, poate ar trebui sa le oferim cadoul de a sta de vorba cu ei, de a-i intreba care e viata lor si de a-i indeparta, fie si cu forta, de influentele malefice din jur. Mie tata imi rupea foile din caietul de teme pana cand scriam frumos si fara greseli. Ma stresa atunci? Da. Ii sunt recunoscatoare acum? Da. Au nevoie copiii care scriu pe mess in halul asta de o mare scatoalca peste ceafa ca sa se trezeasca la realitate? Da. Numai de 1 iunie? Nu, tot anul. Parinti, treziti-va!

Cutiuta cu filme

Daca tot m-am molipsit de insomnie si ma trezesc in weekend-uri la 6 dimineata, m-am gandit sa povestesc ce filme am mai vazut si n-am apucat sa le fac „autopsia” (scuze, dar aseara m-am uitat la CSI si Minti criminale). O sa le mentionez pe scurt, pentru ca niciunul nu m-a impresionat foarte tare.

The International este despre „banca cea rea” care finanteaza razboaie si acte teroriste si despre doi oameni care incearca sa demascheze si opreasca operatiunile criminale ale acesteia la nivel global: un agent al Interpolului (Clive Owen) si o procuroare (Naomi Watts). Lansat intr-o perioada in care lumea nu prea are o parere buna despre banci, filmul e credibil ca subiect (adica nu ne indoim ca se poate intampla ca o banca sa sprijine financiar diverse acte criminale la nivel international) insa mie mi s-a parut plictisitor ca ritm al actiunii iar cei doi actori nu m-au convins deloc. Desi imi plac amandoi in general, Naomi Watts e complet stearsa si lesinata, iar Clive Owen cade in extrema cealalta, exagerand prea mult trairile si implicarea emotionala a personajului. The International a fost un film care abia am asteptat sa se termine. Booo-ring!

Rocknrolla, in schimb, a avut mai mult „zvac”, insa il recomand doar celor care apreciaza umorul negru englezesc si filmele violento-decadente. Regizat de Guy Ritchie, filmul e un cocktail in care punem un mafiot londonez, un miliardar rus, o banda de infractori, o contabila certata cu legea, doi batausi rusi, un star rock droghi-drog si un tablou scump pe care noi nu-l vedem dar care declanseaza o intreaga nebunie. E un film noir si la propriu si la figurat dar are unele scene la care chiar am ras in hohote. Nu cred ca e genul de productie care sa placa tuturor, probabil mai mult barbatii o vor gusta, dar merita vazut pentru ca e mai altfel, nu se inscrie in niste tipare ras-folosite.

New in Town e exact genul de film facut dupa tipar, care nu iti ofera nicio surpriza. Planuisem sa-l vad pe la inceputul anului insa atunci mersul la cinema s-a transformat in gatit paste quattro fromaggi si de-abia acum am reusit sa-l prind la „Patria”. Dupa cum ziceam, New in Town este o tipica comedie romantica, in care o femeie plina de succes pe plan profesional, manager la o corporatie cu sediul in Miami, unde traieste o viata luxoasa si se imbraca numai cu taioare sexy si pantofi cu tocuri imposibile, este trimisa la o filiala a fabricii tocmai in Minnesota. Bineinteles, in Minnesota este un frig cumplit si ninge viscolit, iar ea are in bagaj numai pantofi cu toc cui si bluzite cu maneca scurta. In plus, oamenii din orasel i se par niste taranoi ciudati, lucratorii de la fabrica o primesc cu ostilitate si, inca din prima seara, se cearta la cutite cu un barbat necioplit care se dovedeste a fi liderul sindical. De la inceput e previzibila si povestea de dragoste, si faptul ca tipa se va atasa de oamenii de aici si va incerca sa salveze fabrica. Nici la partea cu umorul filmul nu sta prea bine, fazele comice fiind si ele ultra-folosite, iar Renee Zellweger arata de parca i-ar prinde bine un tratament facial.

Am lasat la urma Righteous Kill, un excelent proiect de marketing conceput sa-i aduca la un loc pe Robert De Niro si Al Pacino dar si multe alte fetze cunoscute: 50 Cent, John Leguizamo, Carla Gugino, Donnie Wahlberg etc. Zic „proiect de marketing” pentru ca am ramas cu senzatia ca a fost facut doar ca sa-i puna pe cei doi titani sa joace impreuna si nu neaparat ca sa spuna o poveste nemaipomenita. In doua cuvinte, doi politisti ancheteaza cazul unui criminal in serie care executa infractorii care nu au fost condamnati si lasa la locul crimei o hartiuta cu versuri. De la bun inceput intuim ca unul din cei doi politisti este de fapt criminalul si ca partenerul sau stie asta dar il acopera, iar filmul pune de fapt o problema de etica: daca legea nu te ajuta si nu exista suficiente dovezi sa bagi la puscarie un pedofil sau un violator, e ok sa rezolvi problema intr-un mod „alternativ”? Face ceva rau politistul care impusca pe neve un raufacator care sigur va mai comite si alte crime? Se poate face o intreaga discutie pe tema asta iar filmul ne ofera si un twist la sfarsit care ne permite sa ne mai bucuram inca o data de doua mari performante actoricesti.

Gata, am terminat cu filmele pe ziua de azi. Cred ca m-a apucat si somnul.

Probleme, Gugale?

Din copilarie am fost fascinata de rubricile precum „Posta redactiei” sau „Raspundem ascultatorilor”. Mi s-a parut mereu un job cu totul deosebit… ma si vad cu un sac de scrisori in fata pe care sa le citesc cu maxima rabdare si atentie, apoi sa dau raspunsuri inteligente si istete ascultatorilor care asteapta cu urechea lipita de radio sa le deschid mintea si sufletul… Dar sa nu divagam. Deocamdata, am constatat ca oamenii care ajung pe blogul meu sunt de doua feluri: cei care o fac intentionat si ma citesc din placere si cei care aterizeaza aici dand search pe Google dupa diferite cuvinte si sintagme. Intrucat nu este corect sa dialoghez numai cu comentatorii mei, o sa raspund in continuare catorva dintre cititorii care si-au manifestat interese dintre cele mai diverse si din pacate nu au fost satisfacuti de postarile mele.

@cum trebuie sa atarne penisu in pantalon: Nu sunt experta, dar aveam senzatia ca ideal nu e sa atarne, ci dimpotriva…

@jocuri cu barbi care face frichi-frichi: Spune-mi ca esti o fetita inocenta si nu un barbos… papushofil! Please?

@sms noapte buna cu pitici: Ok, dar numai sa nu fie cu piticul porno.

@poze cu barbati maturi: Moni, tu esti?!

@jocuri de imbracat sirene: Hmm, anticipez ca o sa ai ceva probleme cu pantalonii.

@sunt cu nervii la pamant plang din orice: Si eu, lasa-mi un mesaj si te caut eu sa plangem impreuna.

@ovulatia film: Iti sugerez sa te duci la cinema in a 15-a zi de ciclu. Am auzit ca ovulelor le plac mult comediile.

@femeia nu pune dopul la pasta de dinti: Si inca n-ai impuscat-o?

@nevasta salam: Ewwww! Creepy! Sasesc?

@cum vad invizibilii de pe mobil: Te furisezi in spatele lor, le dai buzz si te uiti daca tresar.

@par kate winslet: Trimite-mi o poza, altfel cum vrei sa-mi dau seama?!

@kate winslet se numeste dicaprio: Da, si Hugh Jackman se numeste Michael Jackson. Imi plac cinefilii!

@ce este piarul: PR-ul este actiunea de pupare in partile dorsale a ziaristilor pentru a-ti publica minciunile corporatiste. Iti doresc o cariera frumoasa!

@crize de mama: M-ai bagat in ceata. O s-o intreb pe mama.

@sms de disperare: Nici pe tine nu te pot ajuta. Eu scriu doar mailuri de disperare.

@sta invizibil: Let me guess: se face vizibil numai cand vrea sa faca sex. Nu te iubeste. Parerea mea.

@emisiune iubire pitici sfantul valentin: Stiu! Duminica in familie!

@statistica cupluri care practica felatia: Cred ca te poate ajuta cu informatii tipa de la PR, de dinainte.

@marile branduri nu pacalesc clientii: In sfarsit, unu’ de-al meu. As vrea sa te cunosc! Ma faci sa mai cred in normalitate! Nu ma dezamagi!

Inchei aici deocamdata posta redactiei si astept in continuare sa va rataciti pe Google ca sa va luminez.

Astrele se kk pe ele de ras

Uneori nimic nu-ti iese cum ai vrut, chiar daca ai fost cuminte si ti-ai papat tot lapticul. Poti numi asta ghinion, destin, coincidenta sau voia lui Dumnezeu, cert e insa ca uneori totul merge prost oricat te-ai agita sa fie bine, iar liberul tau arbitru este in ancheta la DNA pentru luare de mita.

Sunt abonata la un site numit Universal Psychic Guild. Ei iti trimit niste previziuni pentru luna urmatoare, bazate nu pe horoscop, ci pe extragerea unei carti de tarot. Orice astrolog sau clarvazator iti va atrage atentia ca liberul arbitru exista si ca ceea ce iti spun ei este doar un fel de „buletin meteo astral”, adica niste influente pe care poti sa le infrangi prin puterea vointei si gandirii pozitive. Aaaa… sau nu. Sa vedem mai jos ce scria in previziunile mele pentru luna mai si, intre paranteze, ce s-a intamplat.

Serviciu si bani: Te va lua prin surprindere o altercatie la munca. Vei avea probleme cu ceva care trebuie sa soseasca prin posta sau e-mail. [Bifat cearta si balamuc din cauza unei grafici trimise pe e-mail din Taiwan, basca grafician accidentat si lasat pe mine fara sprijin.]

Dragoste si prieteni: Vei fi dezamagita de o relatie care ai crezut ca o sa mearga dar n-a mers. Vei primi o veste neplacuta despre o persoana draga. [Bifat veste urata and so much more. Aaaargh!!!]

Sanatate: O sa ai probleme ciudate, precum insomnie, cosmaruri, umflaturi si dezorientare. [Bifat infectie la pleoape, prietenii m-au consolat ca am blefarita porcina. Si vise urate si ameteli.]

Calatorii: Daca ai planuit o excursie vei avea obstacole neasteptate si nu vei mai putea sa pleci sau daca te duci iti va parea rau ca ai facut-o. [Bifat anulare excursie Barcelona cu bilete luate de 2 luni si cerere de concediu aprobata.]

Hello?! Unde e liberul meu arbitru, unde sunt toate intentiile mele pozitive? Este de-abia 18 mai si deja s-au intamplat toate nashpitatile. Chiar nu puteati sa gresiti macar un pic, domnilor clarvazatori? Pe bune ca nu ma suparam. Analistii financiari gresesc tot timpul previziunile, ce naiba, voi nu puteti? Partea misto este ca pe 30 aprilie cand am primit acest newsletter am ras in hohote. Totul era atat de nice & smooth. Apoi m-a lovit… dezorientarea.

DAR, pentru ca exista si un „dar”, mesajul previzional se incheie astfel: „Dupa o perioada de disperare si devastare vei obtine succesul si totul se va termina cu bine”. Acum, nu stiu daca sa ma bucur pentru viitorul happy-end fericit sau sa ma ingrijorez pentru cuvintele „devastare si disperare”. Deoarece, pe de o parte nu am ajuns la devastare si disperare ci doar la nervi si dezamagire, insa pe de alta parte e numai 18 mai…

P.S. Stiti bancul, nu? „Previziuni 15 martie: Astrele iti surad. 16 martie: Astrele rad din toata inima. 17 martie: Astrele se c*ca pe ele de ras.”

Romania, casa mea

Partea frumoasa a internetului este ca poti sa intalnesti niste oameni deosebiti, cu care iti gasesti afinitati, preocupari si misto-uri comune. Astfel le-am cunoscut virtual pe Zazuza si Lady Io, care si-au propus sa atraga atentia opiniei publice asupra faptului ca tarisoara noastra, the land of choice, este inghitita incet-incet de gunoi. Asa s-a nascut de curand un foto-blog pe care am avut bucuria sa-l botez cu titlul Romania, casa mea.

De ce „Romania, casa mea”? Pentru ca acasa la tine nu stingi mucurile de tigara pe covorul din sufragerie si nu arunci pampersii folositi in cada. Acasa la tine nu dai foc la plantele din ghiveci ca sa prajesti mici si pui resturile menajere la cosul de gunoi, nu in camera copilului. Atunci de ce nu ai face asta si cand esti pe strada sau in natura? Orasul in care locuiesti sau padurea in care faci drumetii sunt si ele casa ta. Si nu e vorba nici de patriotism, nici de propaganda ecologista. Este vorba pur si simplu de sanatatea ta, de calitatea aerului pe care il respiri, de placerea de a te uita la o pajiste verde cu flori si poate si de cresterea nivelului tau de trai, daca ai locui intr-o tara asaltata de turisti.

Intrucat mi s-a facut onoarea de a fi invitata sa contribui la blogul Romania, casa mea, lansez catre toti cei care cititi acest post trei rugaminti: cititi blogul, spuneti-le si altor prieteni despre el, iar daca in peregrinarile voastre prin localitatile patriei ati facut poze care arata gradul de nesimtire al unor concetateni, trimiteti-mi aceste materiale la adresa romaniacasamea@yahoo.com, iar eu ma angajez sa le postez.

Incet-incet putem schimba ceva: poate sa atragem atentia autoritatilor si a presei, poate sa le dam de gandit celor care arunca gunoi pe jos, poate… sa ne vina alte idei pe parcurs. Va multumesc!

So where the bloody hell are we?

E fascinant cum de ani de zile Ministerul Turismului, sprijinit de cele mai luminate (si scuuuumpe) minti din branding si advertising, se screme sa gaseasca esenta sufletului romanesc si s-o transpuna intr-o campanie coerenta care sa convinga strainezii sa vina la noi si sa cheltuiasca niscai banuti. Ultima mare realizare este acest mirific „the land of choice” cu care deja da de pamant toata lumea, de la presa pana la bloggeri, aparand deja si parodii precum „the end of choice”. Totusi eu cred ca n-ar trebui sa lasam antipatia pe care o avem pentru Marius Moga si Elena Udrea sa ne impiedice sa recunoastem ca, fata de cuvintele goale care sunau frumos si nu ziceau nimic – precum „fabulospirit” si „simply surprising”, pentru care noi toti am scos din buzunar milioane de euro ca sa platim agentiile de publicitate – „the land of choice” nu e o idee chiar atat de tampita si lipsita de continut.

Teoretic, turistul venit in Romania ar avea ce alege: mare, munte, delta, manastiri, traditii, cetati medievale, Casa Poporului etc. Nu toate tarile au norocul sa aiba de aratat lucruri nemaipomenite si celebre ca piramidele, turnul din Pisa sau ruinele aztece, dar asta nu inseamna ca nu am putea sa atragem oameni care vor pur si simplu sa zaca doua saptamani pe sezlong la soare, sa faca ski pe o partie decenta sau sa viziteze stane de oi si sa manance branza in coaja de brad. Ma uit la clipurile turistice ale Bulgariei, Greciei sau Turciei care se difuzeaza la televiziunile noastre. Ce arata ele? Munte, mare, soare, traditii si muzica traditionala pe fundal. Concret, fara psiho-pupu-spirit & shit. Sau campania turistica a Australiei, intitulata „So where the bloody hell are you?” – plina de umor, geniala in simplitatea ei. Si noi putem oferi turistului optiuni de petrecere a unei vacante relaxante si frumoase. Dar aici intervine tot ceea ce ne impiedica sa fim the land of choice: drumuri vax albina nema puca, servicii penibile si penibil de scumpe, peturi si pampersi aruncati pe vaile pitoresti si in raurile sclipitoare, lipsa spiritului antreprenorial, lipsa sprijinului de la guvern si a unei strategii pe termen lung, lehamitea si dezamagirea oamenilor fata de politicieni, lipsa bunelor maniere… lipsa, lipsa, lipsa. 

Pana la urma, totul se reduce la oameni. Degeaba avem paduri verzi si traditii interesante. Clipul despre the land of choice ni se pare noua insine mincinos, fals si ne intrebam cum naiba am putea pacali pe cineva sa vina aici. Pentru ca noi stim ca scenele idilice aratand baietei care aduna fanul si vacute care pasc linistite pe pajisti bucolice ascund mizerie, alcoolism, violenta in familie, prostie, copii care merg 20km pe jos pana la scoala, iar la mare, in statiunile montane si in orase nu sunt decat fite, prostitutie mascata, manele si prost-gust. Vanzatoarele si ospatarii sunt plictisiti si nesimtiti, soferii sunt nervosi iar taximetristii te jecmanesc inca de la aeroport. Fabulospiritul romanesc se afla la ora actuala undeva intre ceea ce canta Puya si Parazitii. Degeaba se plimba madam Udrea pe bicicleta, imbracata in ie, de Paste si 1 Mai. S-o vedem daca e in stare sa termine cursa si cat de murdara ii va fi ia la final.

Vorbiti afacereza?

Miercuri am participat la o intalnire de informare cu unul dintre furnizorii nostri, o mare companie prezenta in toata lumea. Prilej cu care am constatat ca unii oameni care lucreaza in multinationale tind vertiginos catre penibil datorita romglezei de afaceri pe care o vorbesc si care a reusit, pe alocuri, sa-mi distraga atentia de la subiectul prezentarii. Cateva exemple pe care mi le-am notat in agenda:

• thresholduri – a auzit cineva de “praguri” sau “nivele”?
• trebuie sa bucheze – ei da, dupa ce ne-am dat creierii pe razatoare am inteles ca este vorba despre adaptarea lui to book, adica a a rezerva; folosit pana la sufocare si sub alte forme: au bucat, veti buca…
• targeturile vor veni drop-down de la nivel de EMEA – stiti cine e EMEA, asta cu drop-down n-am inteles-o nici eu (“vor cadea pe capul nostru?”)
• daca partenerul are in funnel dealuri care se vor intampla… – aaa… adica daca are ceva contracte “pe tzeava” 🙂
• se discuta de la H la H si de la Q la Q – H e semestru si Q e trimestru (pronuntate hash si chiu, una in romana si una in engleza, ca sa fie egalitate)
• sa luati un bonus according cu business-ul respectiv – aici chiar ca putea spune “in functie de” fara sa-i cada epoletii
• milionul vine si cascadeaza peste noi – just business humour 😛
• disatisfactia clientilor – of, of, “insatisfactia” si “nemultumirea” plang amarnic

Ce pot sa zic? Limbajul curent de afaceri a fost practic inventat de americani si e oarecum normal sa vorbim despre business, management sau target fara sa ne mai batem capul cu traducerea. Pentru unii termeni, in special din marketing,  chiar nu exista un corespondent viabil 100% (ex. brand awareness, consumer insight). Si eu sunt un fan al limbii engleze, cu licenta si tot tacamul si mai “scap” cuvinte sau expresii englezesti, chiar si pe acest blog, acolo unde consider ca ar reda mai nuantat ceea ce vreau sa spun. Cred insa ca expresiile si adaptarile pomenite mai sus intra, la alegere, in categoria “creier spalat” sau “gandire lenesa”. In plus, o astfel de exprimare pleaca de la presupunerea ca toata lumea din sala cunoaste foarte bine engleza, ceea ce nu era adevarat. Cireasa de pe tort: toate prezentarile PowerPoint erau in engleza, apoi ne-au fost trimise si pe mail, ca deh, nu strica o mica frectie la piciorul de lemn. 

Imi vine sa inchei cu un banc misto despre angajatii din multinationale, dar ma abtin, ca sigur se va gasi cineva sa spuna ca vulpea n-ajunge la struguri. Asa ca va urez au revoir. 🙂

Decat cu asa rochie…

In acest weekend, la rugamintea unei bune prietene care m-a anuntat ca se marita la toamna, m-am lasat convinsa sa vizitez primul targ de nunti din viata mea (ever), pentru ca ea sa se docomenteze. Si nu stiu de ce, dar am senzatia ca acestui eveniment (targul din Piata Constitutiei, adicatelea) i s-ar potrivi foarte bine o relatare din aia la misto facuta de Dezbracatu’. De fapt, stiu de unde am senzatia asta. Ce poti sa comentezi despre un targ de nunti care consta in ingramadirea nemiloasa, intr-un cort mediu spre mic, a zeci de standuri cu literalmente sute si mii de rochii, bijuterii, accesorii, cadouri, pantofi si tot ce-ti trebuie pentru o nunta? Raiul pe pamant, ar zice unii (unele), dar va asigur ca dupa un sfert de ora in cort, toate apele curgeau de pe noi iar multimea furioasa pusa pe maritat ne calca in picioare, ne inghiontea si ne lipea de pereti, in goana de a vedea rapid cat mai mult si a scapa urgent de acolo. Toate astea pentru modica suma de 10 lei intrarea. Bine, ti se oferea si un pahar de spumant, dar cred ca o bautura alocoolica era ultimul lucru recomandat in caldura si lipsa aia de aer. Singurul lucru care mi-a placut foarte mult a fost o pereche de porumbei voltati frumosi si albi, care mi-au pozat cu dezinvoltura.

Dar, doamnelor si domnilor, urmeaza la pièce de résistence! Multe rochii am vazut, 2-3 mi-au placut, majoritatea mi s-au parut facute in stilul „varza infoiata” pe care il detest, insa culmea prostului-gust este aceasta rochie pe care am si fotografiat-o deoarece m-a agresat grav vizual si nu o puteam lasa nepedepsita. Deci, ce avem noi aici? O combinatie dintre un sutien si un rasad de zambile! Pe bune, oricat ai fi de slaba, toate fronseurile alea din zona soldurilor te vor face sa arati de parca a. esti gravida, b. ti-ai facut cumparaturile si le porti in buzunare sau c. te transformi intr-o sirena obeza. Sa ma scuze creatorii, dar aceasta rochie nu poate flata niciun fel de conformatie corporala. Parerea mea. Dupa cum ziceam in titlul articolului, decat cu asa rochie, mai bine nu te mai mariti.

                     Ta-daaaaaaa!

                   

More nashpa movies

Nu pot sa cred ca e a doua saptamana consecutiva cand ochiu’ meu da peste filme proaste. Pe cuvantul meu, daca incearca cineva sa va duca la Push (Razboiul mintii) sau la He’s Just Not That Into You (Despre barbati si nu numai), va sfatuiesc sa va opuneti din toate puterile si sa sugerati orice alta activitate inlocuitoare.

Push este un SF care incearca sa ne convinga ca guvernul american are o Divizie cu D mare (ce original!) care face experimente cu droguri asupra psihicului uman, iar impotriva ei actioneaza un grup de tineri cu abilitati paranormale (prevad viitorul, misca lucruri cu puterea gandului & stuff) pe care Divizia incearca (ce original!) sa-i anihileze. Problema mea personala cu aceasta productie e ca-i complet haotica, nu intelegi subiectul decat daca ai citit in prealabil un synopsis in Sapte Seri si este filmata intr-un fel care iti induce ameteli si greata (la propriu). E o continua harababura si fugareala filmata intr-un mod blurat si miscat care iti afecteaza grav echilibrul din urechea interna si te face sa vomiti floricelele. Singurul aspect demn de mentionat este prezenta Dakotei Fanning, fetita care a jucat in Man on Fire, Hide and Seek, War of the Worlds sau Charlotte’s Web si care acum s-a facut o adolescenta care promite sa fie o spargatoare de inimi la Hollywood peste vreo cativa ani.

Cealalta opera de arta care m-a enervat este un film care s-a dorit a fi o ecranizare dupa o celebra carte pentru femei scrisa de doi scenaristi ai serialului Sex and the City, tradusa si la noi sub titlul Tu il vrei, el nu te vrea. Numai ca aceasta carte nu este un roman, ci un fel de ghid cu intrebari si raspunsuri la dilemele amoroase ale femeilor. Prin urmare, e greu sa transformi o carte care seamana cu o rubrica extinsa din Cosmopolitan, intr-un film cu o poveste coerenta. Tentativa nu este salvata nici macar de distributia alcatuita numai din staruri unul si unul: Jennifer Anniston, Ben Affleck, Scarlett Johansson, Drew Barrymore, Jennifer Connely etc. Filmul reda cateva situatii comune din viata femeilor – prietenul cu care esti impreuna de 7 ani dar nu vrea sa te ia de nevasta, sotul care te inseala, tipul care zice ca te suna dar nu te suna, „iubitul” cu care ai o „relatie” numai pe MySpace – si incearca sa dea cateva sfaturi bine-intentionate si absolut senzationale, din seria „Daca au trecut 7 zile si nu te-a sunat, nu inseamna ca si-a pierdut telefonul, ci ca… nu vrea sa te sune.” D’oh!!! Poate daca-l privesti ca pe un fel de documentar sociologic de consiliere pentru femei aflate la primele intalniri, He’s Just Not That Into You ar avea o oarecare valoare. Dar in niciun caz nu este o comedie romantica fabuloasa, asa cum a fost marketat. Deci, daca simti nevoia arzatoare sa primesti sfaturi relationale de la specialisti, mai bine iti cumperi cartea scrisa de Liz Tucillo si Greg Behrendt. Sau ceri parerea unui amic, dupa ce i-ai facut cinste cu 3 beri ca sa devina mai sincer… 🙂 

Alo, doamna Vulpe?!

Cand eram copii iar facturile la telefon nu erau uriase, cu totii cred ca am sunat cel putin o data pe la oameni cu nume ciudate luate din cartea de telefoane, doar ca sa facem misto de ei. Eu una recunosc ca am facut-o. Ei bine, acum s-a intors karma si ma bantuie. Stimati telespectatori, azi e 1 aprilie si am fost pacalita. Da, cineva a profitat cu nerusinare de naivitatea mea iar mie mi-au curs rauri de lacrimi. De ras.

Se facea ca prietenul meu m-a rugat sa-i fac un mic serviciu.

– As vrea sa te rog sa imi iei si mie un plic de la o firma care are sediul chiar langa voi…  Iti dau un numar de telefon sa suni pe cineva si sa o rogi sa-ti aduca plicul?

– Sigur, zic eu, ce firma?

– Nu stiu cum se cheama… e a unui asociat al colegului meu dar tipa care are plicul pleaca mai devreme azi si nu apuc eu sa trec sa-l iau. Iti dau numarul de la secretariat si ceri cu doamna Vulpe sa iti dea plicul pentru mine. Vezi ca secretara e aiurita, trebuie sa insisti. Prima data cand am sunat mi-a zis ca nu lucreaza la ei… abia cand am insistat mi-a dat-o la telefon. Numarul e 021 – 269.06.00.

Buuun. Zis si facut. Se pune Iulia pe sunat la numarul respectiv. Si sun, si sun, fara sa raspunda nimeni. La a patra sau a cincea incercare, ridica receptorul o tanti.

– Buna ziua, zic eu, sun din partea lui Icsulescu de la firma Y si as dori sa vorbesc cu doamna Vulpe.

– Cu cine? Nu cred ca lucreaza la noi.

“A, zic eu in gandul meu, deci chiar e aiurita. Ce hal de secretara e asta care nu stie numele colegilor din firma?”

– Cu doamna Vulpe, repet eu hotarata sa o determin sa mi-o dea la telefon.

– Ce firma cautati? ma intreaba atunci tipa. Ca aici e Gradina Zoologica!!! J

Culmea este ca nici macar in acest moment nu mi-a dat prin cap ca am fost pacalita si am crezut ca a fost doar o coincidenta haioasa. De-abia cand i-am povestit razand iubitului ce incurcatura am facut si unde am sunat “din greseala”, mi-a zis:

– Pai normal ca ai sunat la Gradina Zoologica… doar e 1 aprilie!

Mda… Din punctul meu de vedere, aceasta pacaleala a intrunit toate conditiile de reusita: premisa a fost plauzibila iar farsa a pornit de la cineva in care am incredere, asa ca nu m-am intrebat nicio fractiune de secunda daca doamna Vulpe chiar exista si nici numele nu mi s-a parut ciudat, dat fiind ca sunt altele si mai si. J

Deci cu aceasta ocazie mi-am curatat karma, ceea ce va urez si dumneavoastra. Happy Fool’s Day si pacaleli placute la toata lumea!