Guilt-free personal development

Tot citind asa-numita literatura de dezvoltare personala, de mai buna sau mai proasta calitate, am ajuns la o singura concluzie: intr-o proportie covarsitoare aceasta se bazeaza pe inducerea sentimentelor de vina si rusine ca factori declansatori pentru schimbare. Chiar si daca nu vorbim de autorii motivationali profesionisti si ne uitam in jurul nostru, putem vedea foarte clar cum toata lumea arunca in noi, din toate partile, cu galeti intregi de vina.

Uitati-va la cei apropiati cand va plangeti ca jobul vostru nu va mai stimuleaza si nu va mai implineste. Ce va zic? “In loc sa fii recunoscator ca ai un salariu pe criza asta… Altii isi cauta serviciu de 7 luni”. Dar cand aruncati un iaurt expirat sau nu va place friptura? “Ntz ntz ntz, si in timpul asta copiii din Africa mor de foame”. Va sunt cunoscute fraze precum “Ai casa, ai barbat, ai copil, nu-nteleg de ce nu esti fericita?” sau, dimpotriva, “Sa zici mersi ca n-ai sot si copil, sa vezi ce greu ti-ar fi fost acum!”. Sau ce spuneti de powerpoint-urile si filmuletele sfasietoare cu oameni care s-au nascut fara maini si au invatat sa picteze cu picioarele? “Ia uite aici ce inseamna adevarata suferinta, zi saru-mana ca esti sanatos, n-ai niciun motiv sa te plangi, daca el poate tu de ce nu poti” etc.

Deja cand ajungem la industria motivationala observam exact aceeasi filosofie, dar la scara mai larga si eventual imbracata in haine mai frumoase sau mai documentate stiintific. Sunt cei cu “teoria recunostintei” – tine un jurnal in care sa notezi lucrurile pentru care esti recunoscator, count your blessings, nu lua tot ce ai for granted… si ne intoarcem incet-incet tot la “copiii din Africa mor de foame in timp ce tu te enervezi ca ospatarul a intarziat cu comanda, [boule si insensibilule]”.

Mai sunt si cei care au o pozitionare dura, asa, life coach-i agresivi care tipa la tine: “Te-a parasit sotul? De ce stai ca proasta si plangi in pat, du-te la coafor, pune-ti o rochie sexy si mergi in club si distreaza-te!” sau “Nu-mi pasa ca te-au abandonat parintii si tatal adoptiv te-a molestat, acum traiesti in prezent, lasa trecutul si gandeste-te la viitor chiar incepand din clipa asta!!!”

In sfarsit, sunt si adeptii a ceea ce eu numesc “teoria asumarii responsabilitatii cu rezultate magice” – stiti, chestia cu “Totul sta numai in puterea ta, uite, eu am ajuns milionar din copilul strazii, poti si tu daca te straduiesti, iar daca dai gres e numai din cauza ca nu te-ai concentrat suficient, n-ai avut vointa si credinta”. Si tot ce-ti ramane este sentimentul de vina ca nu esti in stare nici macar sa te tii de un program motivational in trei pasi simpli, [ratatule]!

Sigur, toate strategiile enumerate mai sus pornesc din intentii bune si contin un procentaj considerabil de adevar. Nu e ok si nici productiv sa te autovictimizezi la nesfarsit si sa nu-ti asumi niciodata responsabilitatea pentru esecurile tale – mai trebuie sa imbunatatesti si tu ceva la tine si nu doar sa astepti de la ceilalti sa faca toata munca. Uneori merita sa faci un pas inapoi si sa arunci o privire de ansamblu asupra vietii tale ca sa observi ca nu e chiar atat de dezastruoasa pe cat iti inchipui, ba chiar ca e mult mai buna decat a altora. De prea multe ori iei faptul ca esti sanatos ca pe ceva de la sine inteles si ti-e lene sa faci doi pasi pe jos in timp ce cineva intr-un scaun cu rotile ar da orice sa mearga pe picioarele lui. Si asa e, nu te ajuta cu nimic sa te agati la nesfarsit de suferinta provocata de oamenii care te-au dezamagit, jignit, parasit si la un moment dat trebuie sa te ridici de jos si sa-ti continui viata.

INSA

Incearca sa-i spui ceva de genul asta cuiva care sufera acum si vezi ce mult o sa se bucure ca ii induci sentimente de vina dupa ce ca si-asa se simte ca dracu’. De parca, daca are toate mainile si picioarele si are mancare in frigider, nu are voie sa se gandeasca ca duce o viata de rahat sau sa-si doreasca un job mai bun. Dupa ce ca n-a reusit sa se faca iubit si a fost parasit, ii mai spui si tu ca sta ca un patetic jenibil in casa si mananca inghetata / bea vodca etc. in loc sa aiba vointa (sic!) de a se distra. Spune-i cuiva care a fost terorizat toata copilaria de catre parinti ca nu conteaza trecutul, sau cuiva care sufera de depresie ca “trebuie doar sa-si schimbe atitudinea si sa gandeasca pozitiv” si vezi ce rezultate “magice” o sa obtii, gurule!

As putea sa scriu aici despre componenta chimica a depresiei (o boala, nu o stare de spirit) sau despre toate cartile care vorbesc despre cum pot parintii sa ne trimita in lume ca pe zombies programati sa rulam pe niste softuri complet virusate… dar cred ca toata lumea stie sau macar a auzit despre lucrurile astea (o lectura relevanta pe acest subiect este Dependenta de nefericire de Martha Heinemann Pieper si William J. Pieper). Si sa ne gandim un pic la nemultumire ca factor de progres – daca omul s-ar fi multumit cu ce avea, am fi mancat si acum carne cruda, am fi locuit in pesteri si sigur n-am fi avut cont pe facebook, fiind prea ocupati sa murim la 30 de ani din cauza unei masele infectate sau a unei raceli.

Oare n-am putea sa motivam si sa incurajam oamenii sa faca o schimbare in bine sau sa depaseasca un moment dificil fara sa se simta vinovati? Mi-ar placea sa nu mai citesc sfaturi cu “uita-te in oglinda si spune-ti zilnic ca esti frumoasa” adresate unei femei care se simte si – ghinion! – chiar este urata pentru ca asa a lasat-o natura (si eventual sfaturile sa fie date de o life coach inalta, slaba, cu picioare lungi si sani mari). Mi-ar placea sa nu li se mai vanda oamenilor povesti cu “Bill Gates care a pornit din garaj si a ajuns milionar si poti si tu sa faci asta”, pentru ca succesul tine in mare masura si de context, oportunitati si chiar de anul si tara in care te-ai nascut (vezi alta carte foarte interesanta, Exceptionalii de Malcolm Gladwell), nu doar de inteligenta, ambitie, vointa, munca, perseverenta. Mi-ar placea sa nu mai facem oamenii sa se simta vinovati ca nu sunt speciali, vinovati ca s-au lasat sa se ingrase cu 30 de kilograme, vinovati ca stau intr-un job unde-si urasc seful si in relatii nesatisfacatoare, de parca relatiile depind de o singura persoana, nu de contributia amandurora.

Mi-ar placea ca oamenii sa descopere (singuri sau ajutati) linia de demarcatie intre responsabilitatea pe care trebuie sa si-o asume pentru alegerile lor si vina indusa din exterior pentru ca nu sunt multumiti de viata lor sau pentru ca nu se pot debloca dintr-o pozitie nefavorabila. Si sa se opreasca la aceasta linie si de acolo sa schimbe directia, dar din dragoste, pasiune, compasiune… nu de rusine. Asta da, dezvoltare personala.

Etichete: dezvoltare personala, motivatie, rusine, schimbare, vina