Me lovz me

De curand am primit de la Lady Io una dintre cele mai usoare lepse de pana acum: sa povestesc despre iubirea de sine. Adica daca ma iubesc pe mine. Nimic mai simplu. Nici macar nu trebuie sa ma gandesc inainte sa scriu.

Eu am filosofia mea personala pe care o numesc “egoism luminat”. Asta inseamna ca este datoria mea sa ma asigur ca in primul rand imi este mie bine, pentru a putea sa-i ajut pe ceilalti. Mi se pare foarte logic: daca eu ma simt bine, sunt fericita, implinita etc., disponibilitatea mea sufleteasca se inzeceste. Cu cat sunt mai trista sau nefericita, cu atat mai putin imi pasa de semenii mei si de problemele lor. Daca mie imi merge bine, si celor din jurul meu le merge: sunt mai deschisa sa-i ascult si sa-i ajut.

Sacrificiul de sine, sa te pui mereu pe locul doi si alte comportamente din seria “sunt martir si nu ma tratez” duc doar la frustrari si resentimente (in afara de cazul cand esti vreun sfant care a renuntat la cele lumesti). Daca fiecare om s-ar considera pe sine number one, lumea ar fi un loc mai bun. Dar atentie, vorbesc de “egoism luminat”, nu de egoism simplu, da? Si fac diferenta intre a te iubi pe tine insuti si a fi extra-indulgent cu tine, a considera ca esti perfect, buricul pamantului sau mai bun decat toti. Iubirea (inclusiv cea de sine) presupune adevar, dreptate si dorinta de a evolua.

Deci: pe locuri, fiti gata, iubiti-va!

Etichete: egoism, iubire de sine