Pe cine pacalim?

Desi nu mai sunt de mult la facultate, eu stiu intotdeauna cand este sesiune datorita colegilor care vin la mine sa le fac proiectele si lucrarile de marketing pentru “scoala”. Deoarece confunda marketingul cu o miiiica parte a sa (promovarea), sau din alte motive care imi scapa, multi oameni considera ca acesta e un subiect de studiu foarte usor, cu mult bla-bla si nimic concret, asa ca toata lumea e studenta la marketing, de la agentul de vanzari pana la responsabilul administrativ si de la lucratorul de la coletare pana la seful de depozit. Culmea e ca, desi unii au absolvit deja, continua sa lucreze pe postul pe care erau inainte, adica nu si-au cautat (sau nu si-au gasit un job in marketing).

Ca marketingul nu e un subiect usor o dovedeste faptul ca niciunul dintre cei mentionati nu este vreodata in stare sa rezolve nici cele mai elementare teme primite, cum ar fi sa descrie micromediul companiei in care lucreaza (i.e. furnizori, clienti, concurenti, organisme publice) si atunci se infiinteaza sfiosi la mine ca sa-i scot din incurcatura. Sa nu mai vorbim cand ajungem la strategii de pret sau de pozitionare pe piata. Si nu, “penetrare” nu se refera la ce credeti voi, nebunaticilor!

Colac peste pupaza, astfel de oameni, care se bazeaza pe altii sa le faca proiectele, au un singur raspuns la intrebarea “Cand iti trebuie?” si acesta este “Maine” sau, in cel mai fericit caz, “Poimaine”. Am avut de curand un caz cand a trebuit (la rugamintea unui personaj important), sa ajut o domnisoara, vanzatoare la magazin, sa-si faca de pe o zi pe alta un proiect urias cu analize SWOT, descrierea proceselor de management din companie etc.

Si ca si cum nu ar fi de ajuns, ma mai trezesc si cu solicitari sa semnez adeverinte ca X din depozit a facut practica 6 luni in departamentul de marketing unde a dat dovada de mult talent si vaste cunostinte. Si sa-mi astern pe hartie drept garantie numele, telefonul, adresa de e-mail si onoarea.

Acum, va rog sa nu ma intelegeti gresit. Nu este nimic rau sa-ti doresti sa avansezi in viata, sa fii mai mult decat vanzatoare sau coletatoare, sa ai un job mai bun si sa castigi mai multi bani. Dimpotriva, admir si respect oamenii ambitiosi. Problema e: cum isi inchipuie ei ca or sa se dezvolte si ca or sa faca fata chiar si unui interviu de angajare (sa nu mai vorbim de un job real) daca nu pot sa gandeasca cu mintea proprie si sa puna in aplicare niste chestii de baza pe care le invata la facultate? Mai mult, consider ca este vina lor ca procesul de recrutare in Romania este pur si simplu intunecat si sufocat de mii de astfel de absolventi, de la facultati private sau de stat, care eventual mai vin si blindati cu “recomandari” ca au facut practica sau cu note mari la proiecte muncite de altii. Din cauza lor, CV-ul unui om decent, destept, care chiar a invatat, se poate pierde printre sutele de aplicatii trimise, de exemplu, pe un site de recrutare si il poate face si pe recrutor sa piarda o gramada de timp chemand la interviu oameni nepregatiti. [Nu ca la noi toti recrutorii ar fi si ei la cele mai inalte standarde profesionale, dar asta e deja alt subiect.]

Si sa nu credeti ca eu sunt vreo sfanta care a invatat tot ce i s-a predat si si-a facut intotdeauna lucrarile si proiectele la timp, la scoala sau la birou. Nu, si eu am invatat numai la materiile care mi s-au parut utile (mai ales la master), si eu sufar uneori (sau deseori) de sindromul de procrastinare si ma scald apoi in adrenalina dead-line-ului, dar diferenta e ca mi-am asumat intotdeauna amanarea si nu m-am dus niciodata pe capul cuiva cu rugamintea sa faca ceva pentru mine “urgent”, adica “pana maine” sau eventual “pana ieri”. Si mai ales, nu as putea vreodata sa ma prezint la un examen cu o lucrare facuta de altcineva. Pana la urma, pe cine pacalesc aici: pe ceilalti sau pe mine insami? Daca nu pot sa simulez fara ajutor o aplicatie de business, daca nu pot sa-mi fac o planificare a timpului, voi putea oare s-o fac cand voi lucra la o companie, cu bugete, targeturi si o echipa de indrumat? I don’t think so!

Cred ca oamenii care nu sunt in stare sa se autoevalueze corect si cinstit cu privire la ce si cat pot face, se mint singuri daca isi inchipuie ca trecerea printr-o forma de invatamant pe modelul “gasca prin apa” sau cu false recomandari ii va ajuta sa avanseze cu ceva in viata. Ei sunt cei care ingroasa apoi randurile “somerilor de lux cu studii superioare”. Mai cred si ca este important sa te gandesti ce-ti place sa faci in viata si sa-ti alegi facultatea in functie de talente, interese si vocatie, nu dupa taxa de scolarizare sau faptul ca “e la moda” (marketing, management, relatii internationale, PR… stiti voi). Mai bine sa fii o coafeza exceptionala sau un instalator priceput care nu mai face fata solicitarilor (si castiga si o groaza de bani, by the way), decat sa visezi ca o sa fii manager in timp ce diploma ti se prafuieste pe-un raft si tu tot vanzatoare la butic ai ramas. Insa cati sunt dispusi sa faca acest mic exercitiu de sinceritate cu ei insisi?

Etichete recrutare, marketing, HR